#noutăți e-Transport

NU se amână amenzile e-Transport

02.07.2024

NU se amână amenzile e-Transport

În mediul online s-a rostogolit informația potrivit căreia s-a amânat aplicarea amenzilor pentru nedeclararea e-Transport până la data de 1 ianuarie 2025. 

Ceea ce nu este explicat foarte clar, este faptul că amânarea e valabilă doar pentru operatorii economici autorizați (potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul UE nr. 952/2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii), în România existând doar 265 de firme cu acest statut, din cele peste 1.2 milioane active. Lista acestora e disponibilă aici.

Pentru toate celelalte, obligativitatea declarării e-Transport în condițiile legii este în vigoare și orice companie care nu respectă aceasta, începând cu 1 iulie 2024 este pasibilă de amendă și/sau confiscarea contravalorii bunurilor transportate.

Cu e-Transport SmartTAX generezi simplu și eficient UIT-uri.

Începe acum